PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ ghid specific – CONDIȚII de ACCESARE a FONDURILOR europene aferente pnrr ÎN CADRUL APELURILOR DE PROIECTE PNRR/2022/C10 |
COMPONENTA C10 – FONDUL LOCAL |
Acest document se aplică apelurilor de proiecte din COMPONENTA 10 – Fondul Localîn cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
COMPONENTA C10 – FONDUL LOCAL
Apelurile de proiecte se lansează prin aplicația electronică de pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), https://investitii.mdlpa.ro.
Prezentul document se adresează tuturor potențialilor solicitanți pentru apelurile de proiecte mai sus-menționate.
Interpretarea informațiilor incluse în cererea de finanțare se realizează sistematic, în conformitate cu prevederile Ghidului specific privind regulile şi condițiile aplicabile finanțării din fondurile europene aferente PNRR în cadrul apelurilor de proiecte din COMPONENTA 10 – Fondul Localîn cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), aprobate și publicate pe site-ul MDLPA.
Aspectele cuprinse în aceste documente ce derivă din COMPONENTA 10 – Fondul Local din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și modul său de implementare vor fi realizate de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, cu solicitarea opiniei Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de coordonator național PNRR și a Comisiei Europene privind decizia Consiliului Uniunii Europene de punere în aplicare. Acestea se realizează cu respectarea legislației în vigoare și folosind metoda de interpretare sistematică.
Vă recomandăm ca până la data limită de depunere a cererilor de finanțare în cadrul prezentului apel de proiecte să consultați periodic pagina de internet https://investitii.mdlpa.ro, pentru a urmări eventualele modificări/interpretări ale condițiilor specifice, precum și alte comunicări/ clarificări pentru accesarea fondurilor europene aferente PNRR.
Obiectivul specific al PNRR este de a atrage fondurile puse la dispoziție de Uniunea Europeană prin NextGeneration EU[1], în vederea atingerii jaloanelor și a țintelor în materie de reforme și investiții.
Date generale privind Programul Național de Redresare și Reziliență se regăsesc la adresa: https://mfe.gov.ro/pnrr/, iar
Decizia Consiliului UE de punere în aplicare a PNRR este publicată la adresa:https://www.consilium.europa.eu/en/documents-publications/public-register/public-register-search/results/?DocumentNumber=12319%2F21&DocumentLanguage=EN&OrderBy=DOCUMENT_DATE+DESC
COMPONENTA 10 – Fondul Local
Fondul local abordează provocările legate de disparitățile teritoriale și sociale din zonele urbane și rurale, precum și mobilitatea urbană. Obiectivul acestei componente este de a susține o transformare durabilă urbană și rurală prin utilizarea soluțiilor verzi și digitale.
Bugetul total aferent reformelor și investițiilor din cadrul componentei C10-Fondul Local este de 2,1 miliarde euro. În conformitate cu Art. 24. din O.U.G. nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență în scopul atingerii jaloanelor și țintelor asumate prin PNRR, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în calitate de coordonator de reforme și/sau investiții, este autorizat să încheie contracte de finanțare a căror valoare poate determina depășirea cu până la 30% a sumelor alocate în euro aferente fiecărei reforme și/sau investiție din acordurile de finanțare, numai pentru implementarea proiectelor pentru care este prevăzută lansarea de apeluri de proiecte, cu încadrarea în creditele de angajament aprobate anual cu această destinație prin legile bugetare anuale. În acest sens, vor fi contractate proiecte până la valoarea de 130% din bugetul alocat pe fiecare investiție în parte. Valorile bugetelor disponibile pe investiții vor conține marja de supracontractare valorică de 30%, adică în total 2,73 miliarde euro.
Investițiile vor fi implementate și finalizate până la data de 30 iunie 2026.
Obiectivele generale:
O1 – Asigurarea cadrului necesar pentru dezvoltarea durabilă a localităților din România prin investiții în infrastructura locală care vor susține reziliența și tranziția verde a zonelor urbane și rurale, precum și reducerea disparităților teritoriale la nivel regional, intra-regional și intra-județean.
COMPONENTA 10 – Fondul local cuprinde patru (4) investiții, sintetizate după cum urmează:
I.1 – Mobilitate urbană durabilă, care conține patru subinvestiții:
I.1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante);
I.1.2 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – ITS/alte infrastructuri TIC (sisteme inteligente de management urban/local);
I.1.3 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – puncte de reîncărcare vehicule electrice;
I.1.4 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – piste pentru biciclete la nivel local/metropolitan;
I.2 – Construirea de locuințe nZEB plus – pentru tineri/locuințe de serviciu pentru specialiști din sănătate și învățământ.
I.3 – Reabilitare moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți furnizarea de servicii publice de către unitățile administrativ-teritoriale.
I.4 – Elaborarea/actualizarea în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană.
Pentru COMPONENTA 10 – Fondul local se lansează apel comun destinat unităților administrativ-teritoriale și subdiviziunilor municipiului București de pe tot teritoriul României, care cuprinde toate investițiile aferente componentei, etapizat în două runde:
- Prima rundă de atragere de fonduri
va fi apel deschis tuturor UAT-urilor, în limita bugetului maxim eligibil prealocat pentru fiecare categorie de UAT pentru investițiile 1, 2 și 3, respectiv în limita bugetului alocat pe investiția 4 (la Investiția 4 va fi utilizat principiul ”primul venit/primul servit”).
Cererea de finanțare se efectuează pentru fiecare investiție/subinvestiție în parte. În cazul în care cererea de finanțare respectă cerințele prevăzute în prezentul ghid și în limita bugetului prealocat beneficiarului, respectiv bugetul stabilit pentru fiecare investiție, se va proceda la semnarea contractului de finanțare dintre Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) și solicitant.
În cazul în care documentația transmisă de către solicitant necesită completări/modificări, MDLPA poate solicita clarificări. În acest caz, semnarea contractului de finanțare va avea loc doar după furnizarea tuturor informațiilor solicitate și numai dacă informațiile furnizare sunt corespunzătoare, în limita bugetului disponibil pentru fiecare categorie de investiție. În situația în care bugetul unei categorii de investiții va fi epuizat, vor mai putea fi depuse cereri de finanțare doar pentru investițiile care vor avea buget disponibil. Bugetul și indicatorii aferenți fiecărei categorii de investiții vor fi blocați imediat după transmiterea cererii de finanțare de către beneficiar și primirea numărului de înregistrare aferent din registratura MDLPA.
- A doua rundă de atragere de fonduri
în care se vor disponibiliza fondurile necontractate, aplicând condiții specifice în vederea asigurării atingerii țintelor vizate pe fiecare componentă.
În a doua rundă, se redistribuie fondurile rămase neutilizate către cei care au cheltuit alocarea în prima rundă. În această rundă secundă vor fi condiții restrictive, în sensul asigurării atingerii țintelor vizate pe componentă (în cazul în care se constată după prima rundă că există ținte care se află în riscul de a nu fi atinse, finanțarea va fi efectuată doar pentru atingerea acestor ținte). În acest sens, după finalizarea primei runde și încheierea contractelor de finanțare, MDLPA va analiza modul de implementare a țintelor din componentă și va stabili țintele ce trebuie abordate în cea de a doua rundă.
Rezultatele și evaluarea primei runde cât și raportarea modului de îndeplinire a țintelor pe fiecare investiție în parte vor fi publicate ulterior încheierii primei runde, dar nu mai târziu de 1 septembrie 2022.
Pentru runda a doua vor fi elaborate noi ghiduri de finanțare.
În cazul în care indicatorii vor fi atinși în prima rundă, runda a doua nu va mai fi organizată.
Beneficiarii proiectelor depuse în cadrul apelului de proiecte pot fi:
- Unitățile administrativ-teritoriale, definite conform O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare și constituite potrivit Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, republicată, respectiv:
- municipii reședință de județ, municipiul București,
- alte municipii,
- orașe,
- comune,
- județe.
- Subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiului București, definite conform O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
- Parteneriate între unitățile administrativ-teritoriale, pentru participarea la una sau mai multe investiții din cadrul prezentei componente. Aceste parteneriate pot fi demonstrate prin statutul/actul constitutiv al asociației de dezvoltare intercomunitară (ADI) pentru transport public constituită conform prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ și din care face parte UAT care depune cererea de finanțare.
Calendarul depunerii cererilor de finanțare:
Prima rundă de atragere de fonduri
- Începerea depunerii de proiecte: 16 mai 2022, ora 10:00
- Închiderea depunerii de proiecte: 30 iunie 2022, ora 23:59
A doua rundă de atragere de fonduri
- Începerea depunerii de proiecte: 1 septembrie 2022, ora 10:00
- Închiderea depunerii de proiecte: 30 septembrie 2022, ora 23:59
Bugetul total alocat pentru investițiile incluse în COMPONENTA 10 – Fondul local este echivalentul în lei, la cursul valutar de 1 euro=4,9227, a sumei de 2.100 milioane euro, la care se adaugă o suprafinanțare de 30% în valoare de 630 milioane euro, totalizând 2.730 milioane euro, împărțit pe categorii de investiții, după cum urmează:
Denumirea investiției | Valoare eligibilă PNRR | Valoare suplimentară cf. OUG 124/2021[1] | Valoare totală eligibilă |
I.1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante) | 580,00 milioane euro | 174,00 milioane euro | 754,00 milioane euro |
I.1.2 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – ITS/alte infrastructuri TIC (sisteme inteligente de management urban/local) | 275,00 milioane euro | 100,50 milioane euro | 375,50 milioane euro |
I.1.3 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – puncte de reîncărcare vehicule electrice | 165,00 milioane euro | 49,50 milioane euro | 214,50 milioane euro |
I.1.4 – Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – piste pentru biciclete și alte vehicule electrice ușoare la nivel local/metropolitan | 180,00 milioane euro | 54,00 milioane euro | 234,00 milioane euro |
I.2 – Construirea de locuințe nZEB plus pentru tineri/ locuințe de serviciu pentru specialiști din sănătate și învățământ | 285,00 milioane euro | 85,50 milioane euro | 370,50 milioane euro |
I.3 – Reabilitarea moderată a clădirilor publice pentru a îmbunătăți serviciile publice prestate la nivelul unităților administrativ-teritoriale | 575,00 milioane euro | 172,50 milioane euro | 747,50 milioane euro |
I.4 – Elaborarea / actualizarea în format GIS a documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planificare urbană | 40,00 milioane euro | 12,00 milioane euro | 52,00 milioane euro |
Valorile sus-menționate sunt fără TVA.
Pentru încadrarea în aceste sume, prima rundă de atragere de fonduri se va derula având în vedere buget prealocat pentru fiecare unitate administrativ-teritorială (care cuprinde Investițiile I.1.1, I.1.2, I.1.4, I.2, I.3), pe categorii, conform tabelului de mai jos.
Categoria de unitate administrativ-teritorială/ subdiviziune a UAT | Suma prealocată eligibilă prin PNRR (euro/UAT) | Valoare suplimentară cf. OUG 124/2021 (euro/UAT) | Suma prealocată totală (euro/UAT) |
Municipii reședință de județ (exceptând municipiile reședință care nu gestionează serviciul de transport public de călători) | 9.610.000 | 2.883.000 | 12.493.000 |
Municipiul București | 9.500.000 | 2.850.000 | 12.350.000 |
Sectoarele municipiului București | 9.350.000 | 2.805.000 | 12.155.000 |
Alte municipii | 3.225.806 | 967.744 | 4.193.550 |
Orașe | 2.453.704 | 736.111 | 3.189.815 |
Comune | 249.825 | 74.945 | 324.770 |
Județe care gestionează serviciul de transport public de călători (în parteneriat cu municipiul reședință de județ) | 6.772.000 | 2.031.600 | 8.803.600 |
Municipii reședință de județ care nu gestionează serviciul de transport public de călători | 2.838.000 | 851.400 | 3.689.400 |
Valorile sus-menționate sunt fără TVA.
Sumele prealocate NU cuprind:
-investițiile aferente achiziției de puncte de reîncărcare vehicule electrice (Investiția I.1.3), respectiv
-investițiile de elaborare și actualizare în format GIS a documentațiilor de amenajarea teritoriului și planificare urbană (Investiția I.4).
Sumele aferente acestor categorii de investiții (I.1.3 și I.4) se vor accesa suplimentar celor prealocate, conform solicitărilor înregistrate.
Proiectele pot fi depuse spre finanțare de către UAT-uri în mod individual sau în parteneriat (la sub-investiția I.1.1 este obligatoriu ca cererile de finanțare să se depună în parteneriat).
Solicitările de fonduri nerambursabile vor fi efectuate în limita bugetului prealocat fiecărei categorii de beneficiar și a bugetului disponibil pentru fiecare investiție, respectiv în conformitate cu criteriile de eligibilitate descrise în anexe la prezentul Ghid.
Costurile unitare aferente fiecărei categorii de investiții trebuie să se încadreze în cele stabilite în cadrul COMPONENTEI 10 – Fondul local, astfel:
I.1.1 – Înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public (achiziția de vehicule nepoluante)
Suma maximă eligibilă ce poate fi solicitată | |
Achiziția de tramvaie | 2.000.000 euro /bucată |
Achiziția de troleibuze cu emisii zero, inclusiv cele cu autonomie extinsă (baterii) | 510.200 euro /bucată |
Achiziția de autobuze nepoluante 10 mx | 486.000 euro /bucată |
Achiziția de autobuze nepoluante 12 mx | 551.000 euro /bucată |
Achiziția de autobuze nepoluante 18 mx | 691.000 euro /bucată |
Achiziția de microbuze nepoluante | 250.000 euro /bucată |
Valorile sus-menționate sunt fără TVA.
- Finanțarea acordată în cadrul apelului de proiecte
Rata de finanțare în cazul investițiilor aferente COMPONENTEI 10 – Fondul local este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, în limita bugetelor predefinite pe categorii de UAT-uri.
În cazul proiectelor depuse în cadrul acestei componente, valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile va fi asigurată de la bugetul de stat, din bugetul coordonatorului de reforme și/sau investiții pentru COMPONENTA 10 – Fondul local – Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în conformitate cu legislația în vigoare.
În afara cheltuielilor eligibile a proiectului, orice altă cheltuială constituie cheltuială neeligibilă şi va fi suportată de beneficiar.
În cazul parteneriatului, modalitatea de participare a partenerilor la asigurarea cheltuielilor eligibile și neeligibile ale proiectului va fi stabilită în Acordul de parteneriat.
Solicitanții care se încadrează în condițiile de eligibilitate prevăzute în prezentul ghid pot depune mai multe cereri de finanțare, în limita bugetelor predefinite pe categorii de UAT-uri.
Toate proiectele finanțate prin intermediul COMPONENTEI 10 – Fondul local trebuie să contribuie la tranziția verde și digitală a localităților din România precum și la reformarea și digitalizarea instrumentelor de planificare teritorială și urbană la nivelul autorităților publice locale.
Toate proiectele trebuie să respecte principiul DNSH (”Do no significant harm”), astfel cum este prevăzut la Articolul 17 din Regulamentul (UE) 2020/852 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investițiile durabile, inclusiv cele din 2020. Prevederile ce trebuie asumate de către UAT-urile solicitante sunt detaliate în Anexă, Model E.
Toate proiectele trebuie să asigure măsurile de informare și publicitate privind operațiunile finanțate din Mecanismul de Redresare și Reziliență, definite în conformitatea cu prevederile art.34 din Regulamentul (UE) nr.2021/241 de instituire a Mecanismului de Redresare și Reziliență, cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea Manualului de Identitate Vizuală (MIV).Măsurile de informare și publicitate sunt obligații stipulate în cadrul Acordului de Finanțare semnat între MIPE și MDLPA, în calitate de coordonator de reforme/investiții.
Cererile de finanțare se depun în sistemul informatic prin aplicația electronică de pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, https://investitii.mdlpa.ro, iar autoritatea responsabilă selectată este Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
După depunerea cererii de finanțare, se va analiza și verifica respectarea criteriilor de conformitate administrativă și de eligibilitate (a se vedea Anexa 1 la ghid). Verificarea conformității administrative şi a eligibilității va urmări în principal, existența secțiunilor din cererea de finanțare şi a anexelor, valabilitatea documentelor, precum şi respectarea criteriilor de eligibilitate (cele care trebuie îndeplinite obligatoriu în această etapă).
Toate achizițiile aferente investițiilor din Componenta 10 PNRR trebuie efectuate prin utilizarea unei proceduri competitive, transparente și nediscriminatorie.
După finalizarea etapei de verificare a conformității administrative și a eligibilității se va întocmi contractul de finanțare.
În urma verificării documentațiilor de contractare, MDLPA își rezervă dreptul de a refuza contractarea unor proiecte care nu îndeplinesc criteriile de verificare a conformității administrative și eligibilității. În acest sens, MDLPA va respinge documentațiile de contractare, oferind posibilitatea solicitanților să depună contestații în conformitate cu prevederile prezentului ghid.
PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ ghid specific – CONDIȚII de ACCESARE a FONDURILOR europene aferente pnrr ÎN CADRUL APELURILOR DE PROIECTE PNRR/2022/C10
Sursa GHID: https://investitii.mdlpa.ro
Despre platforma CityManager
Comentarii recente